Rinocorectie - Rinoplastie

Rinocorectie – Rinoplastie

Rinocorecția reprezintă procedura prin care se realizează corectarea estetică a nasului și are rolul de a asigura echilibrul facial, fiind în prezent una dintre cele mai practicate metode estetice.

Prin această intervenție se pot elimina denivelările, se pot schimba dimensiunea și forma nasului. De asemenea, se pot aduce modificări unghiului dintre nas și buza superioară.

La prima consultație cu chirurgul estetician se stabilesc detaliile legate de procedură, se discută deschis despre istoricul dumneavoastră medical și despre așteptările pe care le aveți de la intervenția estetică. Medicul vă poate recomanda să mai faceți anumite analize pentru a vă determina starea de sănătate. De asemenea, vă va analiza aspectul feței și vă va explica, pe scurt, cum va decurge intervenția și ce modificări se pot realiza la nivelul nasului.
Înaintea intervenției de rinocorecție este recomandat sa renunţați la fumat, să evitați administrarea de aspirină, anticoncepţionale și alte medicamente ce influențează coagularea sângelui.

Cui se adresează procedura de rinocorecție?

Această metodă chirurgicală li se adresează atât femeilor, cât și bărbaților care nu sunt mulțumiți de aspectul nasului lor (mărime mare, formă inestetică, denivelări, nări prea late, vârf turtit, asimetrii, etc). În această situație se urmărește obținerea armoniei faciale.
Procedura mai este extrem de utilă și persoanelor care se confruntă cu deviație nazală, dar și celor care au suferit traumatisme în această zona a feței (de exemplu – fracturi).

Principalele beneficii care se pot obține în urma unei rinoplastii:

  • Corectarea lățimii nasului de la baza nazală până la vârf;
  • Corectarea vârfului nasului;
  • Îndepărtarea cocoașei;
  • Modificarea formei nărilor;
  • Modificarea mărimii nasului astfel încât să aibă un aspect armonios în raport cu celelalte trăsături ale feței;

Cum se efectuează procedura de rinocorecție?

Operaţia de rinoplastie se efectuează sub anestezie generală și durează în jur de 1.5-2 ore, în funcție de complexitatea cazului.

Există două tipuri de rinoplastie:

  • rinocorecție închisă;
  • rinocorecție deschisă.

Primul tip de intervenție implică realizarea unor incizii la ambele nări, astfel încât să se poată introduce niște instrumente medicale care favorizează remodelarea nazală. Această procedură este mai limitată și nu permite multe modificări la nivelul nasului spre deosebire de rinocorecția deschisă.
Al doilea tip de intervenție estetică implică realizarea unei incizii la baza columelei (porțiunea dintre nări) care permite o expunere mai bună asupra oaselor și cartilajelor nazale. Procedura este mai complexă, însă îi oferă mai multă libertate chirurgului pentru realizarea modificărilor necesare la nivelul nasului.

Ce presupune perioada de recuperare dupa rinoplastie?

Este necesară o zi de spitalizare, timp în care veți fi monitorizat de personalul medical. În următoarele zile vă puteți confrunta cu următoarele simptome: stări de amețeală, sângerări minore, dureri de cap. Respiraţia pe nas se va face cu dificultate, iar zona operată va fi mai sensibilă timp de câteva săptămâni.

După 7 zile se va îndepărta pansamentul aplicat local, dar rezultatul final poate fi observat după 1,5-3 luni, când dispar complet umflăturile de la nivelul nasului. Nu vor rămâne cicatrici vizibile în cazul unei intervenții de rinocorecție.

Dr Dan Calota – Medic Primar Chirurgie Plastica si Estetica, Doctor in Medicina

Consultati aici lista de preturi pentru operatia de rinoplastie realizata la Clinica Nordestetica

Programare